Preț: 40 lei/oră
Ești gata să începi drumul către admiterea la medicină? Sunt aici să te ajut! Ce ofer ? Ședințe la anatomie (Corint) și chimie pentru pentru admiterea la facultatea de medicină. Ședințele se desfășoară exclusiv online, în grup, și durează între 2 h jumătate și 3 ore. Pentru primii 5 elevi care se înscriu într-o grupă, prețul este redus la 80 lei pe ședință. Ce mă recomandă ? Sunt studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Am experiență în lucrul cu elevii, știu cum să gestionez ședințele și mă axez atât pe înțelegerea efectivă a materiei, pe exersatul prin grile, flashcarduri, ascultări și probleme, cât și pe partea emoțională, în special pentru examenul de admitere la facultate. Pe scurt, sunt aici să te sprijin cu absolut orice ai putea avea nevoie pe parcursul pregătirii. În plus, prin pregătirea cu mine, elevii vor avea acces la o platformă de meditații care conține: toate lecțiile la anatomie și chimie explicate clar, pe care le pot accesa oricând, foarte multe grile, simulări, flashcarduri și materiale realizate de mine pentru pregătire, având la bază manualele din programă. Ofer și suport psihologic, ședințe gratuite în care discutăm strategii de învățare, gestionarea emoțiilor și modalități de a gândi grilele. Menționez că emit factură și pregătirea se realizează cu acte în regulă.
Meditații Anatomie